Taxele pentru eliberarea buletinului se plătesc la INEP [1]

Trezoreriile și unitățile C.E.C. nu mai încasează taxele pentru soluționarea cererilor cetățenilor pe linie de evidență a persoanelor. Începând cu data de 7 februarie 2006, la Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor (INEP), se vor achita taxele prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor formulate de persoane fizice și juridice îndreptățite și depuse la sediul acestei instituții, a anunțat INEP.

Este vorba de eliberarea cărților de identitate (7 lei), eliberarea cărților de identitate provizorie (1 leu) și furnizarea unor date din Registrul Național de Evidență a Persoanelor (1 leu).

Programul de încasare a taxelor este în zilele de luni, marți, miercuri și vineri, între orele 8,30 – 16,30 iar joia de la 8,30 la 18,30. Modificările sunt determinate de schimbarea prevederilor privind îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor specifice Inspectoratului.
Autor : Ioana MALIK
Data publicării: 08 Feb 2006 - 17:10
 

Link știre   [1] http://2006.informatia.ro/index.php?titlu=Taxele_pentru_eliberarea_buletinului_se_platesc_la_INEP&name=News&file=article&sid=162085

Preluarea sau reproducerea (totală sau parţială) a ştirilor publicate pe flux, fără indicarea sursei "AMOS News", este interzisă.
      This is my Google PageRank™ - SmE Rank free service Powered by Scriptme
PostNuked, under the GNU/GPL license. You can syndicate our news using the file backend.php