
În patrimoniul Muzeului Banatului au intrat în acest an obiecte importante descoperite în urma săpăturilor arheologice din oraș, transmite corespondentul AMOS News.
În opinia lui Dan Ciobotaru, cele mai importante au fost săpăturile de a sitului cvasidistrus de o investiție în Freidorf. Aici s-au descoperit 50 de locuințe din secolele II-VII, trei morminte din necropola de secol III, cu splendid material ceramic.
În vara acestui an, la săpăturile arheologilor au asistat mii de timișoreni care treceau zilnic prin zonele centrale ale orașului. Sub liniile de tramvai, specialiștii în domeniu au dat peste un tezaur format din 300 de monede de argint, datând din veacul al XV-lea, - începutul secolului al XVI-lea.
Tot atunci, istoricii au reușit să oprească lucrările de modernizare a liniei de tramvai din centrul urbei, după ce săpăturile șantierului au scos la iveală și vestigii din veacul al XVIII-lea. Din pacate, o parte din zidurile vechii cetăți a fost distrusă accidental de lamele buldozerelor care lucrau în acel perimetru (Piața Libertății).
Directorul muzeului bănățean se mândrește și cu achizițiile pe care le-a făcut în acest an: o marmită din primul război mondial, documente, precum și o spadă veche de secol XIV a. Chr., găsită în grădină de o persoană din Peciu Nou și cumpărată de muzeu pentru suma de 1.000 de lei.