Mesajul ÎPS Teofan, Mitropolitul Olteniei, adresat credincioşilor:

'Dreptmăritori creştini,
Am ajuns, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, la praznicul cel mare şi sfânt al Naşterii Domnului. Încă un an din viaţa fiecăruia şi din viaţa lumii se apropie de sfârşit. Noul an, 2007, începe peste câteva zile, marcând o nouă etapă pentru noi şi ţara noastră.

În acest cuvânt pastoral adresat preoţilor şi credincioşilor din Arhiepiscopia Craiovei, doresc să încercăm împreună a răspunde la întrebarea: care este rolul şi locul credinţei în Hristos în viaţa românului de azi, devenit peste câteva zile cetăţean al Europei? Întrebarea îşi are rostul său în contextul praznicului Naşterii Domnului pentru că evenimentul de la Betleem de acum 2006 ani a marcat în profunzime existenţa noastră şi a Europei în general. Va constitui, oare, adevărul fundamental al Coborârii lui Dumnezeu pe pământ, izvor de viaţă pentru locuitorii bătrânului continent şi de acum încolo?

Europa a apărut în istorie ca un continent cu conştiinţă de sine prin încreştinarea locuitorilor ei de-a lungul primului mileniu. Credinţa creştină a oferit europenilor din vest şi din est izvorul unităţii lor pentru multă vreme.

Ambiţiile umane, inclusiv cele ale creştinilor, au creat rupturi adânci în viaţa Europei de-a lungul celui de-al doilea mileniu: schisme, războaie, revoluţii atee etc.
Astăzi, Europa încearcă să renască în unitate. Poate ea, însă, aduce unitatea mult dorită fără liantul creştin care altădată i-a oferit structura coeziunii sale interne?
Privind în jurul nostru, observăm faptul că majoritatea europenilor nu mai consideră valorile Sfintei Evanghelii drept principii fundamentale de viaţă. Această stare de lucruri îngrijorează Biserica. Ea este chemată să înţeleagă care este responsabilitatea membrilor ei că s-a ajuns în această situaţie. În acelaşi timp, Biserica se simte chemată să dea mărturie de ceea ce este ea pentru lume. Viaţa întru Hristos este mărturia Bisericii propusă lumii.

Fundamentată pe această mărturie ce-o defineşte şi o obligă la lucrare, Biserica propune conştiinţei umane criterii de viaţă inspirate din Evanghelie. Ea oferă ceea ce este absolut necesar pentru o viaţă normală şi anume duhul comuniunii cu Dumnezeu şi cu oamenii în cadrul unor comunităţi vii. Singurătatea, tristeţea, disperarea – boli de care suferă atât de mult omul contemporan – nu-şi au loc în aceste comunităţi vii, dinamice, discrete.

„Biserica – mod de viaţă” – este ceea ce propune spiritualitatea ortodoxă omului contemporan. Acest mod de viaţă este centrat pe valori ferme, solide, verificate. El oferă certitudinea unei vieţi „vii”, proaspete, întinerite, orientată spre eternitate.
În contextul Europei actuale bazată în special pe valori economice, întâlnirea cu autentica spiritualitate ortodoxă oferă surpriza contactului cu un suflu de viaţă regenerator şi unificator de care lumea are nevoie ca de aer. „Atunci când, peregrinând în căutare de hrană – spune un tânăr teolog ortodox din Occident – descoperim într-un colţ smerit, parcă uitat de lumea de azi, ceva care nu este plin de conservanţi şi chimicale, ci ceva curat şi bun, ceva proaspăt, întreg organismul nostru resimte putere de viaţă”. Este întâlnirea cu spiritualitatea ortodoxă trăită în dimensiunea sa reală, o spiritualitate „discretă şi tainică, nezgomotoasă, care nu-şi face reclamă, care nu sare ţipător la ochi. Este o spiritualitate regeneratoare, mântuitoare, care se construieşte pe încredinţarea lăuntrică a harului” .

Viaţa în Hristos, dobândirea Sfântului Duh, taina Sfintei Treimi ca izvor de putere şi inspiraţie pentru viaţa socială, fidelitatea faţă de învăţătura Scripturii şi a Sfinţilor Părinţi, Euharistia ca pregustare a veşniciei, frumuseţea icoanei şi a celebrărilor liturgice sunt câteva din fărâmiturile de pâine şi picăturile de apă pe care Biserica Ortodoxă le propune omului contemporan înfometat de sens şi însetat de viaţă.

Iubiţi fii şi fiice ai Bisericii Ortodoxe,
În drumul pe care ţara noastră îl parcurge împreună cu alte naţiuni europene pe calea integrării, noi – creştinii ortodocşi, – suntem chemaţi să mărturisim adevărul că fără de Hristos nu se poate împlini nimic viabil în adâncime şi durată, pe pământ şi în cer. Hristos este „Calea, Adevărul şi Viaţa” . Numai în Hristos şi prin Hristos, Europa îşi poate regăsi elanul şi forţa spirituală care să constituie liantul său unificator. Altfel, orice construcţie umană fără Dumnezeu este „vânare de vânt” şi „deşertăciune a deşertăciunilor”.

Excluderea lui Dumnezeu din viaţa publică a cetăţii, aduce acesteia garanţia vulnerabilităţii şi, în final, a dispariţiei. „De n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte” .

Este absolut necesar să afirmăm cu tărie acest adevăr mai ales astăzi, de praznicul Naşterii Domnului. Sărbătoarea de azi comemorează şi actualizează momentul central al istoriei umane şi anume Coborârea lui Dumnezeu pe pământ. „La plinirea vremii” , adică acum 2006 ani, Dumnezeu s-a născut din Fecioara Maria prin puterea Sfântului Duh, a trăit printre oameni, cunoscându-le bucuria şi durerea, a murit pentru ei şi a înviat din morţi.

S-a intrat, astfel, într-o nouă fază a istoriei umanităţii. O nouă perioadă a existenţei umane este inaugurată sub semnul Peşterii din Betleem, al Crucii de pe Golgota şi al Mormântului plin de Înviere.

Românii au găsit în Persoana Dumnezeului-Om, Iisus Hristos născut în Peştera Betleemului, izvorul dăinuirii lor autentice aici, pe pământ şi al deschiderii spre eternitate. Ori de câte ori românul s-a distanţat de ieslea Dumnezeiescului Prunc, tot de atâtea ori el, românul, a cunoscut drama dedublării şi a schizofreniei sufleteşti, tragedia înstrăinării de semeni şi nefericirea tristeţii, a disperării, a neantului într-un cuvânt.

Se cuvine, aşadar, „să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte” la viaţa noastră şi la viaţa naţiunii noastre în perioada incursiunii europene. Cuvântul Sfântului Apostol Pavel „Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine” este mai actual ca oricând.

Mai presus de toate, inima şi mintea, adică fiinţa noastră cea mai lăuntrică să fie receptivă la cuvântul lui Hristos: „Fără de Mine nu puteţi face nimic” .

„Căutaţi-Mă şi veţi fi vii!” a spus Dumnezeu adresându-se oamenilor încă înainte de a avea loc momentul Întrupării şi Naşterii Sale la Betleem. Acum, la peste două milenii de la acel moment crucial pentru mersul ulterior al istoriei umane, chemarea lui Dumnezeu adresată nouă şi lumii devine şi mai imperativă: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” .

Lumea de azi, România de azi, Europa mai ales, constituie o lume obosită sufleteşte şi împovărată cu nenumărate greutăţi lăuntrice. Unde să găsim odihna şi dezpovărarea după care suspinăm cu atâta dor dacă nu în Hristos, „lumina lumii” şi „sarea pământului” ?

Magii de odinioară, trăind într-o lume asemănătoare cu a noastră, au descoperit non-sensul unei vieţi fără Dumnezeu şi au plecat în căutarea Lui. L-au căutat cu nerăbdare şi L-au găsit în peştera Betleemului, închinându-se Lui cu smerenie. Au plecat, apoi, în lume, binevestind lumii împreună cu îngerii, bucurie mare, că s-a născut Mântuitorul, Hristos Domnul.

La această căutare cu dor a lui Hristos şi aflare a Lui cu bucurie suntem chemaţi noi astăzi, de praznicul Naşterii Domnului. Prin aceasta, vieţii noastre i se oferă sens, lumină, profunzime. Nu este uşor acest lucru, el implică curaj, smerenie şi multă credinţă. Este drumul către Betleem parcurs de magii de odinioară, un drum plin de obstacole venite de la trup, de la lume şi de la puterile întunericului . Printr-o căutare smerită, luminată şi curajoasă, omul deschide uşa vieţii sale lui Dumnezeu. Frumoasă şi înfricoşată este această clipă: bucurie şi cutremur, dragoste şi frică deopotrivă. Aflat, încă din această lume, în faţa Dumnezeului celui Atotputernic, omul aduce darurile sale cele mai scumpe: aurul iubirii sale, smirna durerilor, neliniştilor şi îndoielilor sale, precum şi tămâia rugăciunii smerite.

Iubiţi credincioşi,
În această zi binecuvântată a praznicului Naşterii Domnului am îndrăznit să adresez inimilor dumneavoastră de creştini, români şi europeni deopotrivă, cuvânt de binecuvântare şi îmbărbătare.

În vremuri de bucurie sau cumpănă, românii au avut credinţa în Dumnezeu ca izvor de putere în calea vieţii. Împreună cu dumneavoastră rugăm pe Dumnezeu, Cel născut după trup în Betleem să ne dăruiască şi de acum încolo harul credinţei în El, puterea nădejdii în El şi dragostea pentru El şi pentru Biserica Lui.

Înveşmântaţi în această triplă haină a credinţei, nădejdii şi dragostei, să păşim cu încredere într-o nouă fază a istoriei ţării noastre. Vom avea parte în Europa de bucurii şi de încercări. Şi pe unele şi pe altele să ni le asumăm responsabil cu demnitate, curaj şi smerenie.

În lumina acestei speranţe, vă îmbrăţişez pe toţi cu dragoste de părinte şi frate. Rog pe Dumnezeu să ne dăruiască nouă şi lumii întregi bucuria adâncă, pacea sfântă şi odihna sufletească pe care le-au avut magii, păstorii şi îngerii în faţa Pruncului Dumnezeu, la Betleem.

Sărbători fericite!
La mulţi şi buni ani!


Al vostru către Dumnezeu rugător,
Mitropolitul Olteniei'