Acces... * Prima pagină * Căutare * Contact *
AMOS News - Agenție Independentă de Presă 22 Noi 2008 - 11:12

AMOS News arhive 2006 

Meniu principal 

Arhive știri pe ani 

 
Știre: Saddam Hussein, fostul dictator irakian, a fost executat
   Tipărire
Internațional Cu câteva minute înainte de startul uneia din cele mai importante Sărbători religioase din lumea musulmană, "Festivalul Sacrificiului", Saddam Hussein, unul dintre cei mai sângeroși dictatori din secolul XX, a fost executat prin spânzurare.

Condamnat la moarte pentru măcelul de la Dujail în care aproape 150 de șiiți musulmani au fost uciși de el și acoliții lui, Saddam Hussein a fost executat sâmbătă dimineață, în jurul orei 5,57, ora Bagdadului, o oră mai devreme la București.

Evenimentul a fost sărbătorit pentru moment de mii de irakieni pe străzile Bagdadului dar și de musulmani din întreaga lume și mai ales din Statele Unite Ale Americii, însă sunt așteptate repercusiuni din partea ultimilor susținători ai lui Saddam Hussein, majoritatea aflați în exil, astfel că forțele militare americane și internaționale sunt pregătite să intervină oriunde ar fi nevoie.

Execuția lui Saddam Hussein este privită ca un nou început pentru Irak, care caută să-și regăsească identitatea națională, dar și ca o mutare decisivă a Statelor Unite ale Americii pentru finalizarea conflictului din zonă în condițiile în care pierderile au fost importante de ambele părți iar conform unor surse neoficiale, americanii și-au dat seama că nu pot pune punct situației conflictuale din zonă printr-o intervenție în forță și mizează pe execuția lui Saddam Hussein.

Primele anunțuri despre execuția lui Saddam Hussein au fost făcute de mai multe posturi de televiziune din zonă precum Al Hurra sau Al Arabiya, însă probele video sau foto au întârziat să apară.

Saddam Hussein s-a născut pe 28 aprilie 1937 la Al Awja, un mic orășel de lângă Tikrit-ul, într-o familie de țărani. Tatăl său, Hussein Abd Al Majid, a murit cu șase luni înainte de nașterea lui Saddam Hussein, la scurt timp după aceea murind și fratele mai mare al viitorului dictator irakian, astfel că mama acestuia, Subha Tulfah Al Mussallat se afla într-o puternică despresie în momentul nașterii lui Saddam Hussein.

Saddam Hussein a fost crescut mai mult de unchiul său, Khairallah Talfah, la Bagdad, datorită faptului că tatăl său vitreg, Ibrahim Al Hassan, îl abuza fizic deseori.

Avocat de profesie, Saddam Hussein a urcat la putere în Irak pe 16 iulie 1979, preluând frâiele țării de la vărul său Ahmed Hassan Al Bakr, și timp de aproape 24 de ani a dominat zona cu o mână de fier devenind unul dintre cei mai violenți dictatori.

Domnia lui Saddam Hussein s-a încheiat oficial pe 9 aprilie 2003 iar acesta a fost capturat de forțele internaționale pe 13 decembrie 2003. Pe 5 noiembrie 2006, Saddam Hussein a fost condamnat la moarte pentru masacrul de la Dujail, din 1982, când aproape 150 de șiiți musulmani au fost uciși după un atentat ratat la viața liderului irakian.

O dată cu execuția lui Saddam Hussein au mai fost executați și Barzan Hassan, fratele vitreg al lui Saddam Hussein, și Awad Bandar, fostul lider al justiției irakiene.

Cei doi acoliți ai lui Saddam Hussein au fost executați după acesta, nu înainte ca mai mulți irakieni prezenți la evenimente să danseze în jurul corpului neînsuflețit al fostului dictator.


Informații de background:

Saddam Hussein a fost condamnat la moarte prin spânzurare în data de 5 noiembrie pentru crime împotriva umanității, în special pentru uciderea a peste 140 de persoane din Dujail, acțiune ce a urmat unui atentat la adresa dictatorului.

Noiembrie 2006 – Saddam Hussein este găsit vinovat de crime împotriva unanității după ce a ordonat uciderea a 148 de șiiți în 1982. El a fost condamnat la moarte prin spânzurare, împreună cu unul din frații săi.

29 Octombrie – Avocatul principal al lui Saddam, Khalil al-Dulaimi, îi scrie președintelui SUA George Bush în care avertizează cu privire la consecințele ducerii la îndeplinire a verdictului de condamnare la moarte.

21 august - Începe un nou proces al lui Saddam și a altor șase acuzați, de data aceasta pentru acuzații de genocid în timpul campaniei din 1988 împotriva kurzilor.

27 Iulie – Procesul a fost amânat pe 16 octombrie când era de așteptat să se dea un verdict. Fostul dictator nu a apărut în instanță. Doi acuzați, foștii vicepreședinți Taha Yassin Ramadan și Awad Hamad al-Bandar, au venit la audieri.

26 Iulie – Saddam are o nouă înfățișare în tribunal. El declară că a fost adus în fața instanței cu forța de pe patul de spital. Totodată, susține că dacă va fi găsit vinovat ar dori să fie împușcat și nu spânzurat, deoarece consideră că moarte prin împușcare este mai potrivită.

24 iulie – Procesul de încheie fără Saddam Hussein, care a fost spitalizat fiind slăbit din cauza unei greve a foamei. Echipa de apărători a fostului dictator au boicotat ședința declarând că nu a fost respectat dreptul la un proces cinstit.

11 Iulie: Procesul se amână pentru data de 24 Iulie, datorită boicotului avocaților lui Saddam.

10 Iulie – Saddam anunță că va boicota ședința, nemulțumit de faptul că Tribunalul de la Bagdad și-ar fi bătut joc de legile internaționale și ale Irakului.

21 Iunie: Un al treilea avocat al apărării, Khamis al-Obeidi, este ucis. Următoarea zi, Saddam începe greva foamei.

19 Iunie: Procurorul Jaafar al-Mussawi prezintă ultimele argumente pentru ale acuzării, pledând pentru ca Saddam Hussein, fratele său Barzan al-Tikriti și fostul vicepreședinte Taha Yassin Ramadan să fie condamnați al moarte.

Iunie – Înalta Curte anunță începerea celui de-al doilea proces al lui Saddam în data de 21 august. Fostul dictator și alți șase acuzați sunt cauzați că în timpul atacurilor din campania Anfal – care a inclus și atacuri cu arme chimice – ar fi fost omorâți 100.000 de kurzi în nordul Irakului.
31 Mai: Apărarea acuză procurorii că au fabricat dovezi și au cerut investigații amănunțite. Un martor a cărui identitate nu a fost dezvăluită a pretins că procurorul șef i-ar fi oferit 500 de dolari ca să prezinte dovezi false și i-ar fi amenințat chiar și familia.

24 Mai: Fostul ministru de externe Tariq Aziz a depus mărturie în sprijinul apărării, numindu-l pe Saddam ‘’coleg și camarad de generații’’. El a declarat că Saddam nu poate fi acuzat că a ucis 148 de oameni după tentativa de asasinare la adresa sa în 1982 și că statul avea dreptul să ia astfel de măsuri.

Aprilie: Saddam și alți șase apropiați sunt acuzați de genocid, în legătură cu atacul cu gaz din satul jurd Halabja în 1988. Saddam este chestionat pentru prima dată în 5 aprilie moment în care a negat toate probele acuzării.

15 martie: Saddam începe procesul în care chiar el este avocat printr-un atac la adresa Curții irakiene pe care o numește “comedie”.

1 Martie: Saddam recunoaște pentru prima dată că a ordonat pedesirea șiiților suspecți de participare la tentativa de asasinare asupra sa.

8 Februarie: Echipa de avocați a fostului dictator are prima înfățișare în instanță, după ce au boicotat procesul mai bine de o lună

14 Februarie: Saddam declară Curții că el și apropiații săi vor intra în greva foamei protestând față de modul cum au fost tratați. El apare pentru a doua oară în public în izmene.

23 Ianuarie: Curtea numește un judecător interimar, Judge Rauf Rashid Abdel Rahman, care să prezideze ședințele în cazul lui Saddam. Rahman este kurd și l-a înlocuit pe Rizkar Mohammed Amin, care a demisionar fiind acuzat de lipsa de fermitate.

2005

22 decembrie: Procesul se amână pentru 24 ianuarie, după prezentare altor mărturii privind torturi și ucideri care l-ar fi avut ca autor pe Saddam Hussein.

21 Decembrie: Saddam le spune judecătorilor că a fost bătut de către membrii trupelor SUA pe când se afla în custodia lor.

7 Decembrie: Ziua este dominată de amenințările lui Saddam că va boicota procesul. În fainal, procesul se reia fără fostul dictator. Doi martori susțin că au fost torturați.

5 Decembrie: Primul martor care apare în public la proces aduce dovezi. Saddam și fratele său îl întrerup. El le spune judecătorilor că nu-I este frică de faptul că va fi executat.

28 Noiembrie: Are loc prima mărturie, după o pauză de 40 de zile, venită de la un fost membru al serviciilor de informații irakiene, care au investigat evenimentele din 1982. Saddam se plânge că a rămas fără stilou și nu mai are cu ce să semneze documentele de la proces. Cel puțin patru avocați ai apărării nu s-au prezentat la proces, ceea ce a dus la amânarea acestuia până pe 5 decembrie. Până atunci, au putut fi angajați alți doi avocați în locul celor uciși.

8 noiembrie: Adel Mohammed Abbas, avocat al lui Taha Yassin Ramadan, este găsit mort în Bagdad, Tamer Hammud, avocatul lui Barzan al-Tikriti, este găsit rănit.

19 Octombrie: Procesul începe în Zona Verde a Bagdadului, puternic protejată. Saddam nu recunoaște legitimitatea instanței.

17 Iulie: Tribunalul special a emis prima acuzație împotriva lui Saddam, după analizarea a 2 milioane de documente și intervievarea a 7.000 de martori. Era vorba de acuzația privind uciderea a 148 de șiiți musulmani în nordul orașului irakian Dujail după o încercare de asasinat nereușit în 1982.


La scurt timp de la capturarea sa în decembrie 2003, Consiliul Guvernului irakian înființează un tribunal special care să-I judece pe Saddam și apropiații săi.

Cifre ale procesului în cazul uciderii șiiților:

- zile de depunere a mărturiilor – 39
- audieri boicotate de Saddam sau din care acesta a fost dat afară: 12
- martori ai procurorilor care au depus mărturie în tribunal – 52
-  martori ai procurorilor care au depus mărturie dar nu s-au prezentat la proces: 24
-  un martor a depus o declarație prin intermediul unei casete video
- martori ai apărării – 56
- 2 judecători au fost schimbați
- 3 avocați ai apărării au fost uciși
-  numărul irakienilor uciși în timpul procesului – circa 9.000
- costurile procesului și ale măsurilor de securitate luate sunt estimate la 10 milioane dolari.
Autor : Cristian IONIȚĂ
Sâmbătă, 30 Decembrie 2006 - 05:30 AM
 
 
Link-uri înrudite 
· Alte știri din sursa
Internațional

· Alte știri de la Cristian IONIȚĂ


Azi: Cea mai citită știre din sursa Internațional:


Saddam Hussein, fostul dictator irakian, a fost executat | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
  
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
 

--- Termenii de folosire ---
Preluarea sau reproducerea (totală sau parţială) a ştirilor publicate pe flux, fără indicarea sursei "AMOS News", este interzisă.
      This is my Google PageRank™ - SmE Rank free service Powered by Scriptme
PostNuked, under the GNU/GPL license. You can syndicate our news using the file backend.php
Page created in 0.277797937393 seconds.