Comentariu de Alexandru Ruși: '
Aș dori să vă relatez situația, aproape incredibilă, prin care am trecut, cu ceva timp în urmă. Mă deplasam dinspre Sighetul Marmației spre Borșa, în condiții excelente de mișcare, carosabil uscat și cu maximum de aderență, vizibilitate perfectă, trafic rezonabil, lejer chiar. Șoseaua descrie o ușoară curbă la stânga și, având în vedere condițiile descrise aveam o viteză de 80-90 km/h. Fac precizarea că rulam în afara localității.''La un moment dat, sesizez apropierea din sens opus a unui autoturism de culoare albă, din gama Renault sau Citroen. Era înscris, firesc, în banda sensului sau de rulare așa că nu mi-am pus întrebarea 'ce ar putea face'. Când a ajuns în apropiere de mine, în loc să vireze ușor dreapta pentru a se menține în limitele sensului său, constat, cu groază și surprindere, că depășește mediana și intră cu mai bine de jumătate din lățimea mașinii pe sensul meu, la nici 20 de metri de locul ocupat de mine. Prima reacție a fost aceea de a frâna violent, apoi am fandat scurt dreapta ieșind din carosabil, am revenit din nou pe carosabil deoarece acostamentul, de numai un metru lățime se sfârșea la marginea unui șanț cu o adâncime apreciabilă. La jumătatea manevrei am constatat că ne-am petrecut cele două mașini, una pe lângă alta la mai puțin de 10 cm. distanță. Am apucat să văd mașina alba cum 'dansează' pe șosea, de pe un sens pe altul apoi s-a oprit. Cel de la volan a scos brațul pe fereastră într-un semn de mulțumire. Am redresat mașina, apoi am tras pe dreapta pentru a-mi reveni.'
Cristi Mareș, autorul acestui caz de natură să te îmbătrânească ori să te albească în fracțiuni de secundă a încercat o experiență deosebită. Pe buna dreptate se poate spune despre el că este unul din cei ce au văzut fața hâdă a morții rutiere. Șansa, reflex extraordinar, prezența de spirit, calcul matematic și manevra matematică reușite exemplar, conectare sau priza directă la manevra ce urmează, atenție și identificare în ultimul moment al stării de pericol, toate acestea ori numai câteva din ele, au făcut să fie evitat un accident devastator.
Se știe că la impactul frontal, consecințele survenite reprezintă ravagiile date de însumarea vitezelor celor două autovehicule. La o asemenea forță de impact realizat la viteze însumate de 180 sau 160 ori 120 sau chiar 100 km/h, urmările nu pot fi decât catastrofale. O asemenea consecință a reușit să evite Mareș Cristi și performanța sa nu poate să fie decât lăudabilă și, atenție, sursa de studiu pentru noi toți cei ce conducem un autovehicul. Numai învățând din întâmplările rutiere ale altora, numai înțelegând mecanismul intim de evitare a unor drame rutiere, înțelegem valoarea deosebită a însușirii regulilor de aur ale conduitei preventive!
Ce se întâmplase cu cel care fusese pe punctul de a săvârși o catastrofă rutieră? Putem presupune că - cea mai plauzibilă situație - a adormit la volan. Oboseala nu cunoaște ora și locuri speciale de instalare! Este efectul neprogramat și de neanticipat al oboselii, această stare nenorocită despre care experții în accidentologia rutieră susțin că este mai periculoasă chiar decât starea de intoxicare etilică!
O altă posibilă cauză, din păcate prezentă în multe situații de acest gen: aplecarea și căutarea unui obiect căzut, în vreme ce mâna trage de volan spre partea în care este aplecat corpul. Ce pot scăpa din mână automobiliștii? Caseta audio chiar în momentul introducerii în fanta casetofonului sau CD-ul, bricheta scoasă din lăcașul ei, pachetul de țigări, pixul ori stiloul pregătit pentru a nota ceva, etc.
Regula este următoarea: dreptacii vor scăpa unul din aceste obiecte în partea dreapta și, firesc se vor apleca spre această parte. În mod aproape inconștient, aplecarea spre dreapta se face in solidar cu volanul, astfel că autovehiculul își va modifica traiectoria către dreapta și astfel se creează o situație de pericol, mai ales dacă pătrunderea pe sensul opus se face prin ocuparea unei părți mai mari, pe de o parte, iar la viteze mari factorul surpriză acționează paralizant asupra celui care circulând normal se pomenește, la mică distanță, cu un asemenea obstacol în față, pe de altă parte! Chiar dacă brațul drept pipăie locul după obiectul căzut, aplecarea spre dreapta este urmată și de mișcarea volanului!
Nu uitați această cauză ascunsă a multor drame rutiere și înfrânați-vă dorința de a ridica imediat obiectul căzut. Cel mai cuminte este să opriți și să readuceți lucrurile în zona de siguranță, fără a vă expune, în mod absolut inutil unui enorm pericol!!!
Dacă nu vreți să opriți și sunteți însoțit de o persoană, apelați la ajutorul acesteia!
Autor
:
---
Data publicării: 31 Dec 2006 - 09:00