
Aleșii județului Arad și-au propus ca, în 2007, să continue proiectele pe care le-au început în acest an, in formează corespondentul AMOS News.
Marea majoritate a planurilor de viitor vizează investițiile în infrastructură, pentru care sunt necesare sume foarte mari de bani. Astfel, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, intenționează ca în anul 2007 să continue proiectele care vizează modernizarea drumurilor și introducerea rețelei de canalizare în trei cartiere, ajungându-se astfel la o acoperire de 96 la sută a orașului.
„Municipiul Arad a primit, anul acesta, un împrumut de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) în valoare de 47,2 milioane de euro, care va fi folosit în infrastructura de drenare a orașului. Din acești bani se vor finanța activități de canalizare și drenare a apei în trei cartiere ale municipiului, precum și asfaltarea drumurilor afectate de realizarea acestor obiective. Împrumutul a fost acordat pentru o durată de 17 ani, cu 5 ani perioadă de grație“, a menționat Falcă.
Potrivit celor afirmate de Falcă, municipiul Arad este singurul oraș din țară care a beneficiat de un asemenea împrumut. De asemenea, primarul Aradului are în vedere, pentru anul viitor, proiectul privind reabilitarea infrastructurii de tramvaie și drumuri pe axa principală Nord - Sud a municipiului, care are ca sursă de finanțare creditul de 20 de milioane de euro contractat de municipalitate de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. „Acesta reprezintă primul proiect de o asemenea amploare al administrației locale arădene, atât prin valoarea investiției cât și prin impactul economic și social pe care îl va avea asupra dezvoltării viitoare a municipiului Arad“, a mai spus primarul.
Proiectele pentru 2007 ale conducerii Consiliului Județean Arad vizează cu precădere reabilitarea drumurilor. „Vrem să investim cât mai mult în infrastructură. Ne dorim să continuăm în același ritm alert, pe care l-am avut în acest an, lucrările de reabilitare a drumurilor județene“, a declarat Iosif Matula, președintele CJ Arad. Acesta a mai adăugat că, anul viitor, va insista ca toate localitățile județului să dețină proiectele urbanistice generale. „Fără acestea, localitățile nu vor mai exista pe harta județului“, a menționat Matula. Tot la capitolul investiții, conducerea Consiliului Județean intenționează să finalizeze acțiunile de introducere a rețelelor de apă în toate localitățile.
Pentru a veni în sprijinul administrațiilor locale, parlamentarii arădeni și-au propus ca, anul viitor, să atragă cât mai mulți bani pentru punerea în practică a proiectelor. Potrivit celor spuse de deputatul Constantin Igaș (PD), pentru Arad este important să obțină cât mai multe fonduri. „În 2007 vreau să atrag spre Arad cât mai mulți bani. Adică să iau din sacul mare care este la București și să aduc la Arad“, a spus Igaș. El a mai adăugat că fiind primul an după aderarea României la Uniunea Europeană este important că toate proiectele inițiate de administrații să fie puse în aplicare.
La rândul său, senatorul Dan Vasile Ungureanu (PSD) vizează revedrea întregii legislații privind activitatea consiliilor locale și a consilierilor. Senatorul speră într-o creștere a drepturilor bănești ale aleșilor, dar și a drepturilor care li se cuvin pentru munca depusă. De asemenea, Ungureanu să intervină și pentru chiriașii din imobilele retrocedate.
„Este inadmisibil ca acești oameni să fie aruncați în stradă, fără să le fie asigurată o casă“, a spus senatorul social-democrat. Tot pentru anul 2007, Dan Ungureanu a spus că vrea să intervină și pentru creșterea salariilor minime și medii, pe care le-a considerat ca fiind foarte mici în raport veniturile obținute în UE.
Principala dorință pentru anul 2007 din punct de vedere al propunerilor legislative aflate în dezbatere este, pentru deputatul PC Cornelia Ardelean, transformarea în legi a propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și a propunerii legislative pentru modificarea și completarea articolului 161 alineatul (2) din Legea nr.19 din 17 martie 2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Cele două inițiative au în vedere egalizarea vârstei de pensionare a medicilor la 65 de ani și, respectiv, luarea în calcul a salariului mediu pe economie și nu minim așa cum este în prezent, pentru pensionarii aflați în cazurile în care nu se găsesc arhivele întreprinderilor, iar salariile nu sunt înscrise în cărțile de muncă.
„De asemenea, la începutul anului voi relua întâlnirile cu sindicatele și asociațiile de pensionari, pentru a identifica problemele cu care se confruntă și a încerca să-i sprijin din punct de vedere legislativ. Tot pentru începutul lui 2007 mi-am propus să mă întâlnesc cu cât mai mulți cetățeni din întreg județul, mai ales cu oamenii din satele izolate, uitate de autorități și de politicieni“, a declarat Cornelia Ardelean. Totodată, aceasta a mai spus că va organiza o dezbatere publică, împreună cu reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate, specialiștii din domeniul farmaceutic și autoritățile locale, pentru ca împreună să fie găsită o soluție în vederea dezvoltării unor rețele de farmacii în mediul rural.