Acces... * Prima pagină * Căutare * Contact *
AMOS News - Agenție Independentă de Presă 07 Oct 2008 - 16:59

AMOS News arhive 2006 

Meniu principal 

Arhive știri pe ani 

 
Știre: Românii vor avea, de anul viitor, carduri europene de sănătate
   Tipărire
Social Românii vor putea folosi, de la începutul anului viitor, cardul european de sănătate, care le permite să primească asistență medicală în caz de necesitate pe teritoriul oricărei țări din Uniunea Europeană, serviciu disponibil, până acum, numai printr-o asigurare privată, a anunțat președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Cristian Vlădescu. Șeful CNAS estimează că un milion de carduri vor fi eliberate numai în prima jumătate a anului viitor.

Potrivit lui Vlădescu, cardul, care are aceleași dimensiuni ca unul bancar, conține date despre despre instituția care îl emite, despre posesor - numele, codul numeric personal - și data espirării, fără a cuprinde, însă, și informații medicale.

Cardul european de sănătate se obține numai dacă asigurații completează, la sediul casei de asigurări la care sunt înscriși, o cerere tip, însoțită de cartea de identitate și de dovada că sunt asigurați - adeverință de salariat, talonul de pensie sau alt act specific. Ulterior, solicitantul va primi cardul la adresa specificată în cerere la șapte zile lucrătoare de la depunerea acesteia.

Cardul este valabil timp de șase luni, indiferent de numărul de zile petrecute peste hotare sau indieferent de câte intrări și ieșiri în această perioadă de șase luni din țară spre Uniunea Europeană. Dacă asiguratul vrea să iasă din țară după ce îi expiră documentul, va putea face o nouă cerere.

Vlădescu a precizat că documentul acoperă numai serviciile medicale necesare în urma unor probleme de sănătate neprevăzute, "ca urmare a unei afecțiuni acute", care intervin în timpul în care cetățeanul român se află pe teritoriul unui stat UE. El a mai spus că nu se încadrează în aria de acoperire a cardului românii care lucrează cu forme legale în străinătate, fiind utilizabil numai de către asigurații români care călătoresc în scop turistic sau de afaceri.

"Estimăm că vom primi un milion de cereri în primele șase luni ale anului 2007, luând în considerare media ultimilor doi ani. Deci, ne așteptăm ca două milioane de români să iasă din țară în 2007 și să apeleze la acest serviciu", a afirmat Vlădescu.

Potrivit șefului CNAS, în cazul în care cardul este pierdut, se poate completa o nouă cerere pentru eliberarea lui. De asemenea, dacă această situație se întâmplă într-unul din statele UE, asiguratul poate solicita casei de asigurări emitente, direct sau prin intermediul sistemului public de asigurărin de sănătate din statul respectiv, un certificat de înlocuire a cardului.
Autor : Ana NILĂ
Duminică, 31 Decembrie 2006 - 08:00 AM
 
 
Link-uri înrudite 
· Alte știri din sursa
Social

· Alte știri de la Ana NILĂ


Azi: Cea mai citită știre din sursa Social:


Românii vor avea, de anul viitor, carduri europene de sănătate | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
  
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
 

--- Termenii de folosire ---
Preluarea sau reproducerea (totală sau parţială) a ştirilor publicate pe flux, fără indicarea sursei "AMOS News", este interzisă.
      This is my Google PageRank™ - SmE Rank free service Powered by Scriptme
PostNuked, under the GNU/GPL license. You can syndicate our news using the file backend.php
Page created in 0.25878405571 seconds.